Politia animalelor

Politia Animalelor in Romania
Anul acesta (2021) s-a infiintat si la noi, in sfarsit, departamentul dedicat protectiei animalelor, in cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane. Pana acum exista un departament mai mic in cadrul Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Desi sunt inca multe de pus la punct, oricine poate si ar trebui chiar, sa semnaleze cazurile in care animalele sunt aflate in pericol – trebuie sunat si/sau scris politiei pentru semnalarea cazurilor de abuz, maltratare, abandon, detinere in conditii impropii, nesterilizare a cainilor fara drept de monta etc.

Ce fac daca sunt martorul unei cruzimi si cum fac reclamatie?

In primul rand, incearca sa ii acorzi animalului primul ajutor, daca poti si daca e nevoie. Adaposteste-l intr-un loc sigur daca e cazul, incearca sa opresti omul care ii face rau, doar daca poti face asta fara a te pune si pe tine in pericol, du-l la veterinar. Daca ai fost martor la uciderea unui animal (otravire, loviri, spanzurat si alte metode oribile, indicat e sa duci cadavrul in cel mai scurt timp posibil la ANSVSA pentru determinarea cauzei decesului si consemnarea probelor in dosarul care va ajuta ulterior la incriminarea acuzatului.
Obtinerea dovezilor faptelor este foarte importanta – fotografii, imagini video, inregistrari audio. Este indicat sa gasesti 1-2 martori care sa iti sustina cazul. Poti suna rapid la 112 daca animalul este in pericol iminent. In caz contrar, trebuie sunat la cea mai apropiata sectie de politie si completata online o reclamatie:
Se poate intampla sa primesti un raspuns negativ sau ironic din partea autoritatilor, prin care acestea sa refuze sa vina la fata locului sau sa iti primeasca reclamatiile scrise. In acest caz, trebuie sa mentionezi articolul de lege care se refera la actele de cruzime impotriva animalelor 
( Legea nr. 205/2004 actualizata 2021), ei sunt obligati sa raspunda sesizarii tale, e atributia lor sa intervina si sa raspunda pozitiv plangerilor legate si de animale, insa din cauza ca e inca relativ noua legea iar angajatii si solutiile statului sunt inca putine pentru acest domeniu, e posibil sa incerce sa se sustraga cateodata, de asta e important ca tu sa mentionezi legea, ei fiind Politia Nationala, sunt obligati sa intervina atunci cand legea este incalcata.
Conform legii, Poliția Romană, NU doar Biroul pentru Protectia Animalelor, poate emite ordin de plasare în adăpost, adică preluarea animalului în pericol iminent. Biroul pentru Protectia Animalelor investighează ulterior cazul pentru a determina masurile necesare.
!!! Este foarte important ca fiecare dintre noi, cei carora ne pasa de nedreptate si suferinta animalelor, sa luam atitudine si sa cerem investigarea cazurilor precum si impunerea masurilor legale, de fiecare data cand suntem martori la o cruzime asupra unui animal (mai mult caini si pisici, mai putin alte specii, din pacate, dar e un inceput bun). Daca noi nu luam atitudine, nu se va schimba nimic in bine si atat animalele, cat si noi, vom suferi enorm in continuare din cauza abuzatorilor.
Este important sa stii ca singurele organe abilitate sa impuna masuri sunt POLITIA SI ANSVSA, asociatiile dedicate protectiei animalelor NU pot face mai mult decat poti face tu, adica reclamatii si atragerea atentiei publice asupra cazurilor.